77 illustraţii de Édouard Riou şi Henri de Montaut

CAPITOLUL I

SFÂRŞITUL UNUI DISCURS FOARTE APLAUDAT. PREZENTAREA DOCTORULUI SAMUEL FERGUSSON. „EXCELSIOR” (1) . PORTRETUL DOCTORULUI ÎN ÎNTREGIME. CINĂ LA „TRAVELLER'S CLUB” (2) . NUMEROASE TOASTURI DE CIRCUMSTANŢĂ.

La şedinţa Societăţii regale de geografie din Londra, din piaţa Waterloo 3, care se ţinea în ziua de 14 ianuarie 1862, era o mare afluenţă de auditori. Preşedintele Francis M... făcea onorabililor săi colegi o comunicare importantă, deseori întreruptă de aplauze.

Acest discurs, de o rară elocvenţă, se termină cu câteva fraze sforăitoare, pline de patriotism tumultuos :

— Anglia a păşit totdeauna în fruntea celorlalte naţiuni (căci, după cum s-a putut observa, naţiunile merg întotdeauna una în fruntea alteia) datorită curajoşilor ei călători şi a descoperirilor lor geografice. (Numeroase aprobări.) Doctorul Samuel Fergusson, unul din glorioşii ei fii, nu-şi va dezminţi originea. (Aplauze din toate părţile : Nu ! Nu !) Această încercare, dacă izbuteşte (Va izbuti !), va contopi, completându-le, cunoştinţele răzleţe despre cartologia (3) africană (aprobări furtunoase), iar dacă dă greş (Niciodată ! Niciodată !) va rămâne cel puţin una dintre cele mai îndrăzneţe încercări ale geniului omenesc ! (Toţi bat din picioare cu frenezie.)

— Ura ! Ura ! izbucni adunarea, electrizată de aceste cuvinte emoţionante.

— Ura ! pentru curajosul Fergusson ! strigă un ascultător mai expansiv.

În toată sala izbucniră strigăte de admiraţie. Numele lui Fergusson se afla pe buzele tuturor. Faptul că numele lui era rostit de atâţia englezi ne îndreptăţeşte să credem că dobândise un ciudat prestigiu.

Sala de şedinţe fremăta de entuziasmul participanţilor. Se găseau aici mulţi călători curajoşi, acum obosiţi şi îmbătrâniţi, pe care un temperament nestatornic îi dusese cândva în cele cinci părţi ale lumii. Toţi trecuseră din punct de vedere fizic sau moral prin mai multe sau mai puţine încercări, izbutind să scape teferi din naufragii şi incendii, de securile indienilor şi de măciucile sălbaticilor, de stâlpul caznelor şi din mâna antropofagilor polinezieni ! Dar nimic nu putuse încetini bătăile inimilor lor, în timpul discursului lui sir Francis M... De când îşi aminteau cei prezenţi, acesta fusese, fără îndoială, cel mai mare succes oratoric înregistrat la Societatea regală de geografie din Londra. Dar în Anglia entuziasmul nu se mulţumeşte numai cu vorbe. El bate monedă mai repede decât maşina de bătut monezi de la „The Royal Mint”.

Chiar în aceeaşi şedinţă se vota, în favoarea doctorului Fergusson, o primă de încurajare, care se ridica la suma de două mii cinci sute de lire. Suma era proporţională cu măreţia proiectului.

Unul din membrii societăţii îl întrebă pe preşedinte dacă doctorul Fergusson nu va fi prezentat oficial.

— Doctorul este la dispoziţia adunării, răspunse sir Francis M...

— Să intre, strigară toţi, sa intre ! Face să vezi cu propriii tăi ochi un om de o îndrăzneală atât de nemaipomenită !

— Poate că propunerea asta de necrezut, spuse un bătrân comodor (4) apoplectic, nu este decât o păcăleală.

— Şi dacă în realitate doctorul Fergusson nu există ? strigă o voce răutăcioasă.

— Ar trebui inventat ! răspunse un membru mucalit al acestei serioase societăţi.

— Să intre doctorul Fergusson ! spuse atunci, simplu, sir Francis M...

Şi doctorul intră, întâmpinat de un tunet de aplauze, care de altfel nu-l emoţionară câtuşi de puţin.

Era un om cam de patruzeci de ani, de înfăţişare obişnuită; temperamentul său sanguin se trăda prin culoarea aprinsă a obrazului. Avea o înfăţişare rece, cu trăsăturile obrazului regulate, cu un nas puternic, semănând cu linia etravei (5) unei corăbii, aşa cum au de obicei oamenii predestinaţi descoperirilor. Privirea foarte blândă, mai mult inteligentă decât îndrăzneaţă, dădea mult farmec fizionomiei sale; braţele-i erau lungi şi păşea cu siguranţa unui călător încercat.

Din toată înfăţişarea lui se desprindea o gravitate liniştită, încât, privindu-l, nimeni nu l-ar fi putut bănui nici de cea mai nevinovată înşelăciune.

Ca urmare, uralele şi aplauzele nu încetară decât în clipa când doctorul Fergusson ceru, printr-un gest amabil, să se facă linişte. Atunci, celebrul oaspe se îndreptă spre fotoliul ce-i era pregătit, şi, în picioare, drept, cu privirea energică, ridică spre cer arătătorul mâinii drepte, rostind acest singur cuvânt :

— Excelsior !

Nu ! Niciodată vreo întâmpinare neaşteptată a domnilor Bright şi Cobden sau vreo cerere de fonduri extraordinare făcută de lordul Palmerston, pentru întărirea malurilor stâncoase ale Angliei, nu obţinuse un asemenea succes. Discursul lui sir Francis M... fu cu mult depăşit. Doctorul era în aceiaşi timp măreţ, impunător, cumpătat şi stăpânit; el caracterizase situaţia cu un singur cuvânt :

„Excelsior” !

Bătrânul comodor, câştigat cu totul de acest om ciudat, ceru publicarea integrală a discursului lui Fergusson în „The Proceedings of the Royal Geographical Society of London” (6)

Dar cine era doctorul acesta şi ce voia să întreprindă ?

Tatăl său, un viteaz căpitan din marina engleză, îşi asociase fiul, încă din cea mai fragedă vârstă, pericolelor şi aventurilor profesiunii sale. Acest copil, demn de încredere, care părea să nu fi cunoscut vreodată frica, dovedi în curând că are un spirit vioi, o inteligenţă de cercetător şi o înclinare remarcabilă pentru lucrări ştiinţifice. Afară de asta, mai dovedi şi o pricepere neobişnuită în a scăpa din încurcătură; de mic ieşise cu faţa curată din toate încercările, chiar şi atunci când se folosise prima oară de o furculiţă, cu toate că această ispravă le izbuteşte, în genere, atât de rar copiilor.

Lectura cărţilor care povesteau călătorii îndrăzneţe, întreprinse pentru explorarea mărilor, îi înflăcăra curând imaginaţia. Urmărea cu pasiune descoperirile care caracterizează prima jumătate a secolului al XIX-lea; visa gloria unor Mungo-Park, Bruce, Caillie, Levaillant şi puţin, cred, chiar pe aceea a unui Selkirk, sau a unui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos decât a celorlalţi. Câte ore nu-şi petrecuse el împreună cu Robinson Crusoe pe insula acestuia, Juan Fernandez ! Adeseori împărtăşea ideile celebrului marinar părăsit; câteodată, însă, îi critica planurile şi proiectele; cu siguranţa că el le-ar fi întocmit mai bine, sau, în orice caz, măcar tot atât de bine ! Dar cu siguranţă că el n-ar fi părăsit niciodată acea insulă încântătoare, unde Robinson Crusoe era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi devenit prim — lord al amiralităţii.

Vă las să vă gândiţi în ce măsură se dezvoltaseră aceste înclinaţiuni în timpul tinereţii sale aventuroase, petrecută în cele patru colţuri ale lumii. Tatăl său, care era un om cult, se străduia, de altfel, să consolideze această inteligenţă vie prin studii serioase de hidrografie, fizică şi mecanică, îmbinate cu unele cunoştinţe de botanică, medicină şi astronomie.

La moartea vrednicului căpitan, tânărul Samuel Fergusson, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, făcuse înconjurul lumii. Rămas singur, se înrolase în corpul inginerilor bengalezi şi se distinsese prin mai multe isprăvi.Dar viaţa de soldat nu-i plăcuse; nu voia să comande, dar nici să se lase comandat.

Îşi dăduse demisia şi plecase spre nordul Peninsulei Indiene, pe care o străbătuse de la Calcutta la Surate, când vânând, când adunând plante. O simplă plimbare de amator.

De la Surate trecuse în Australia , unde, în 1845, luase parte la expediţia căpitanului Sturt, căruia i se încredinţase misiunea de a descoperi acea Mare Caspică care se presupunea că există în centrul Noii Olande.

Samuel Fergusson se întoarse în Anglia cam prin 1850, şi, stăpânit mai mult decât oricând de demonul descoperirilor, îl însoţi pe căpitanul Mac Clure, până în 1853, în expediţia care ocolea continentul american, de la Strâmtoarea Behring la Capul Farewel.

În ciuda oboselilor de tot soiul şi a climatului felurit, constituţia lui Fergusson rezistă minunat. Reuşea să se simtă bine în mijlocul celor mai mari lipsuri; era tipul călătorului perfect, al cărui stomac se strânge şi se dilată după voinţă, ale cărui picioare se întind sau se chircesc după culcuşul improvizat, care adoarme la orice oră din zi şi se trezeşte la orice oră din noapte.

Aşa că nu ne surprinde faptul de a-l regăsi pe neobositul nostru călător vizitând între 1855 şi 1857 tot vestul Tibetului, în tovărăşia fraţilor Schlagintweit, şi aducând cu el, din această explorare, ciudate observaţii de etnografie.

În decursul acestor călătorii, Samuel Fergusson fusese corespondentul cel mai activ şi mai interesant al ziarului Daily Telegraph, ziar de un penny, al cărui tiraj urcă până la o sută patruzeci de mii de exemplare pe zi, făcând faţă cu greu celor câtorva milioane de cititori. De aceea, doctorul, fără să fie membru al vreunei instituţii savante, nici al Societăţii de geografie din Londra, Paris, Berlin, Viena sau Petersburg, nici al „Traveller's Club”-ului şi nici măcar al „Royal Politechnic Institution” (7) unde domnea atotputernic prietenul său, statisticianul Kokburn, era totuşi bine cunoscut.

Ca să-i fie pe plac, acest savant îi propuse într-o zi să rezolve următoarea problemă : cunoscând numărul de mile parcurs de doctor în jurul lumii, să se spună cu câte mile era mai lung drumul străbătut de el cu capul, decât cel cu picioarele, ţinând seama de diferenţa razelor celor două cercuri. Sau, cunoscându-se numărul de mile parcurs pe de o parte de capul, iar pe de alta de picioarele doctorului, să i se calculeze cu precizie înălţimea !

Dar Fergusson se păstra totdeauna departe de tagma savanţilor, fiind dintre cei care ţin la fapte, nu la vorbe; găsea că e mai bine să-ţi foloseşti timpul cercetând, nu discutând, descoperind, nu flecărind.

Se povesteşte că, într-o zi, un englez venise la Geneva să viziteze lacul. Se urcase într-una din acele trăsuri vechi, cu băncile dispuse lateral, ca în omnibuze, dar, întâmplător, se aşezase cu spatele spre lac; trăsura parcursese în linişte drumul ei circular, fără ca el să se fi gândit măcar o dată să-şi întoarcă privirea. Totuşi englezul nostru se înapoiase la Londra încântat de lacul Geneva .

În schimb, doctorul Fergusson îşi întorsese de multe ori capul în timpul călătoriilor sale; şi-l întorsese atât de bine încât văzuse multe. De altfel, asta-i era firea şi avem motive temeinice să credem că era fatalist, de un fatalism foarte ortodox, bazându-se pe sine însuşi şi chiar pe Providenţă. Se simţea mai mult împins decât atras spre aceste călătorii şi străbătuse lumea, asemenea unei locomotive care nu se conduce singură, ci pe care drumul o conduce. „Nu-mi urmez eu drumul, spunea adesea, ci drumul mă urmăreşte pe mine.”

Aşa că nu vom fi surprinşi de sângele rece cu care primise aplauzele Societăţii regale; nefiind orgolios şi cu atât mai puţin vanitos, stătea deasupra acestor nimicuri. Propunerea pe care o făcuse preşedintelui sir Francis M... i se părea foarte simplă... şi aproape nu luă în seamă imensul efect ce-l producea.După şedinţă, doctorul fu condus la „Traveller's Club”, în Pall Mall (8) unde se pregătise în onoarea lui un ospăţ foarte bogat.

Mărimea porţiilor oferite era proporţională cu importanţa personajului, iar morunul servit cu acest prilej nu măsura nici măcar trei şchioape mai puţin decât Samuel Fergusson însuşi.

Se închinară numeroase pahare cu vinuri din Franţa, în cinstea celebrilor călători care-şi câştigaseră faima pe pământul Africii. Se bău în sănătatea sau în amintirea lor, în ordine alfabetică, ceea ce e foarte englezesc; pentru Abbadie, Adams, Adamson, Anderson, Arnaud, Baikie, Baldwin, Barth, Batouda, Beke, Beltrame, du Berba, Bimbachi, Bolognesi, Bolwik, Bolzoni, Bonne-main, Brisson, Browne, Bruce, Brun-Rollet, Burchell, Burkhardt, Burton, Caillaud, Caillie, Campbell, Chap-man, Clapperton, Clot-Bey, Colomieu, Courval, Cum-ming, Cuny, Debono, Decken, Denham, Desavanchers, Dicksen, Diekson, Dochard, Duchaillu, Duncan, Durand, Duroule, Duveyrier, Erhardt, d'Escayrac de Lauture, Ferret, Fresnel, Galinier, Galton, Geoffroy, Golberry, Hahn, Halm, Harnier, Hecquart, de Heuglin, Horne-mann, Houghton, Imbert, Kaufmann, Knoblecher, Krapf; Kummer, Lafargue, Laing, Lajaille, Lambert, Lamiral, Lampriere, John Lander, Richard Lander, Lefebvre, Lejean, Levaillant, Livingstone, Maccarthie, Maggiar, Maizan, Malzac, Moffat, Mollien, Monteiro, Morrison, Mungo-Park, Neimans, Overwey, Panet, Partarrieau, Pascal, Pearse, Peddie, Peney, Petherick, Poncet, Prax_, Raffenel, Rath, Rebmann, Richardson, Riley, Ritchie, Rochet d'Hericourt, Rongăwi, Roscher, Ruppel, Saug-nier, Speke, Steidner, Thibaud, Thompson, Thornton, Toole, Tousny, Trotter, Tuckey, Tyrwitt, Vaudey, Vey-ssiere, Vincent, Vinco, Vogel, Wahlberg, Warington, Washington, Werne, Wild... şi, în sfârşit, pentru doctorul Samuel Fergusson care, prin încercarea sa de necrezut, urma să contopească lucrările acestor călători şi să despre Africa.

(1) Excelsior — tot mai sus (în limba latină în text).
(2) Traveller's Club — Clubul călătorilor.
(3) Cartologie — ştiinţă care se ocupă cu studiul hărţilor.
(4) Comodor — grad în marina Angliei şi Americii, superior aceluia de căpitan.
(5) Etravă — partea de dinainte a unei corăbii.
(6) Buletinul Societăţii regale de geografie din Londra. (Notă în textul francez.)
(7) Institutul regal politehnic.
(8) Pall Mall — stradă din Londra.

Pentru a avea acces la biblioteca virtuală Jules Verne în limba română, contactaţi-ne prin e-mail!

dolbys2001@gmail.com

© 2008 by www.jules-verne.ro