| Jules Verne Vulcanul de aur Le Volcan dor (1906)
Ilustrații de George Roux PARTEA ÎNTÂI UN «UNCHI DIN AMERICA» La 17 martie al antepenultimului an din secolul trecut, poștașul de serviciu pe strada Jacques-Cartier, din Montreal, lăsă la numărul 29 o scrisoare adresată domnului Summy Skim. Scrisoarea glăsuia astfel: Maestrul Snubbin prezintă salutări domnului Summy Skim și-l roagă să treacă fără întârziere pe la biroul său, pentru o problemă care-l interesează. În ce problemă voia oare notarul să stea de vorbă cu domnul Summy Skim? Ca toată lumea din Montreal, acesta îl cunoștea pe maestrul Snubbin, om foarte de treabă și bun sfătuitor. Canadian prin naștere, el ținea cel mai bun birou de notariat din oraș, cel care, cu șaizeci de ani în urmă, aparținuse faimosului maestru Nick, pe adevăratul lui nume Nicolas Sagamore, notarul acela de origine huronă, amestecat, din dragoste de patrie, în teribila afacere Morgaz, afacere cu un deosebit răsunet prin 1837. [n a] Domnul Summy Skim rămase cam uimit la primirea scrisorii maestrului Snubbin. Se grăbi să răspundă invitației; o jumătate de ceas mai târziu, sosea în piața Bon-Secours și era introdus în cabinetul notarului. Bună ziua, domnule Skim, îi spuse acesta, ridicându-se. Îngăduiți-mi să vă prezint omagiile mele... Și eu pe ale mele, răspunse Summy Skim, luând loc lângă masă. Sunteți primul la întâlnire, domnule Skim... Primul, maestre Snubbin? Așadar, nu m-ați convocat numai pe mine? Vărul dumneavoastră, domnul Ben Raddle, trebuie că a primit o scrisoare identică, răspunse notarul. În cazul acesta, e mai bine să spuneți «va primi» în loc de «a primit». Ben Raddle lipsește în prezent din Montreal, declară Summy Skim. Se întoarce curând? întrebă maestrul Snubbin. Peste trei-patru zile. La naiba! Comunicarea pe care doriți să ne-o faceți este, așadar, urgentă? Într-un fel, da, răspunse notarul. În sfârșit, am să vă spun despre ce-i vorba, urmând ca, îndată ce se va întoarce domnul Ben Raddle, dumneavoastră să-l înștiințați despre cele ce am datoria să vă comunic. Notarul își puse ochelarii, frunzări câteva hârtii împrăștiate pe masă, luă un plic, scoase din el o scrisoare și, înainte de a-i citi conținutul, spuse: Domnul Raddle și dumneavoastră, domnule Skim, sunteți nepoții domnului Josias Lacoste, nu-i așa? Întocmai, era frate cu mama mea și cu a lui Ben Raddle; dar, de la moartea lor, de acum șapte sau opt ani, am întrerupt orice legături cu unchiul Josias. Între noi s-au ivit niște probleme de ordin bănesc, el a părăsit Canada, plecând în Europa... Într-un cuvânt, de atunci n-a mai dat nici un semn de viață și nu știm ce s-a întâmplat cu el....
A murit, declară maestrul Snubbin. Tocmai am primit vestea morții sale, survenită la 26 ianuarie. Deși între Josias Lacoste și familia sa încetase de mult orice legătură, această veste îl impresiona pe Summy Skim. Vărul său Ben Raddle și cu el nu mai aveau nici tată, nici mamă, și, fiind amândoi copii unici la părinți, reprezentau unul pentru celălalt singura rudă, uniți în același timp printr-o prietenie frățească. Summy Skim se gândea că din tot neamul nu mai rămâneau acum decât el și Ben. Încercaseră în repetate rânduri să afle ce s-a întâmplat cu unchiul lor, regretând că acesta rupsese orice legătură cu ei. Nădăjduiau să-l revadă într-o bună zi, dar iată că moartea zădărnicea acum totul. Josias Lacoste, om cam ursuz din fire, avusese întotdeauna înclinații spre aventură. Trecuseră douăzeci de ani de când plecase din Canada, cutreierând lumea în căutarea norocului. Necăsătorit, acesta avea o mică avere pe care nădăjduia s-o rotunjească lansându-se în afaceri, își realizase visele? Ori nu cumva se ruinase, cu binecunoscuta-i înclinație de a miza totul pe o carte? Nepoților lui, singurii moștenitori, le va mai fi rămas ceva de moștenit? La drept vorbind. Summy Skim nu se gândise niciodată la asta, și cu atât mai puțin s-ar fi gândit în aceste clipe, impresionat cum era de dispariția ultimei lor rude. Maestrul Snubbin își lăsă clientul să se reculeagă, așteptând ca acesta să-i pună unele întrebări, la care era pregătit să răspundă. Maestre Snubbin, întrebă Summy Skim, unchiul nostru a murit la 26 ianuarie? La 26 ianuarie, domnule Skim. Au trecut de atunci patruzeci și nouă de zile?.... Într-adevăr, patruzeci și nouă de zile. Atât a durat până ca vestea să ajungă la mine. Unchiul nostru se afla deci în Europa... la capătul Europei, în vreun ținut îndepărtat? întrebă Summy Skim. Nicidecum, răspunse notarul. Și-i arătă o scrisoare, ale cărei timbre purtau însemnele canadiene. E vorba de un «unchi din America»; dumneavoastră și domnul Ben Raddle moșteniți cu adevărat un «unchi din America», după cum obișnuiesc să spună europenii. O fi având acest «unchi din America» însușirile ce i se atribuie în general? Iată un punct ce trebuie lămurit! Așadar, se afla în Canada fără ca noi să fi știut ? Da, în Canada. Dar în ținutul cel mai îndepărtat al Dominionului, 1 la granița care desparte țara noastră de Alaska americană, și veștile sosesc de acolo pe cât de greu, pe atât de încet. Probabil în Klondike, maestre Snubbin ? Da, în Klondike, unde unchiul dumneavoastră se stabilise cu vreo zece luni în urmă. Zece luni! repetă Summy Skim. Și străbătând America, în drum spre această regiune minieră, nici nu s-a gândit să treacă prin Montreal să-și vadă nepoții!.... Ce vreți? Fără-ndoială că domnul Josias Lacoste se grăbea să ajungă în Klondike, ca atâtea mii de semeni ai lui.... mai bine zis, ca atâtea mii de bolnavi, pradă acestei febre a aurului, care a făcut și va mai face încă nenumărate victime! E o adevărată năvală, din toate colțurile lumii, spre aceste placers 2. După Australia a urmat California, după California, Transvaalul; după Transvaal, Klondike, apoi alte teritorii aurifere, și așa va fi până la judecata ... vreau să zic până la zăcământul de pe urmă. Maestrul Snubbin îi împărtăși domnului Skim tot ce aflase. Pe la începutul anului 1897, Josias Lacoste sosise la Dawson City, capitala ținutului Klondike, cu echipamentul obișnuit al căutătorului de aur. Din iulie 1896, după descoperirea aurului în Gold Bottom, un afluent al Hunterului, privirile se ațintiseră asupra acestui district. În anul următor, Josias Lacoste sosea și el pe aceste meleaguri, pe care se și așezaseră o mulțime de mineri, hotărât ca din puținii bani ce-i mai avea să-și cumpere un claim. 3 După câteva zile de la sosire devenea proprietarul claim-ului 129, așezat pe Forty Miles Creek? un afluent al Yukonului, marea arteră canado-alaskiană. Maestrul Snubbin adăugă: După cum reiese din scrisoarea pe care mi-a trimis-o guvernatorul din Klondike, se pare că acest claim nu a dat până acum randamentul la care se aștepta domnul Josias Lacoste. Totuși nu s-ar zice că este nici complet lipsit de valoare și poate că unchiul dumneavoastră ar fi obținut în cele din urmă rezultatele dorite, dacă boala, nu i-ar fi curmat zilele.... Așadar, unchiul nostru n-a murit din pricina sărăciei? întrebă Summy Skim. Nu, din scrisoare nu reiese câtuși de puțin că ar fi ajuns până acolo. A murit de tifos, boală deosebit de temută, care face multe victime în clima aceea. De la primele simptome ale bolii, domnul Lacoste a părăsit claim-ul și s-a dus la Dawson City, unde a încetat din viață. Cum se știa că s-a născut la Montreal, guvernatorul mi-a scris mie, ca să iau legătura cu familia și s-o înștiințez despre deces. Domnul Ben Raddle și dumneavoastră, domnule Skim, sunteți prea bine cunoscuți în Montreal aș adăuga, drept oameni respectabili pentru a-mi mai fi îngăduit vreo ezitare, astfel că v-am invitat pe amândoi la biroul meu să luați cunoștință de drepturile ce vă revin de pe urma defunctului. Drepturi! Summy Skim schiță un zâmbet de tristă ironie. Se gândea la viața pe care trebuie s-o fi dus Josias Lacoste în timpul acestei exploatări anevoioase... Cu ea își cheltuise probabil și ultimul gologan, după ce cumpărase claim-ul la un preț exagerat, așa cum făceau mulți prospectori nechibzuiți!... Poate că murise dator, fără să-și fi acoperit obligațiile! ... După ce cugetă astfel, Summy Skim îi spuse notarului: Maestre Snubbin, e posibil ca unchiul nostru să fi murit înglodat în datorii... Ei bine, mă angajez în numele meu și al vărului meu Raddle care sunt sigur că-mi va împărtăși gândul să apărăm cinstea numelui pe care l-au purtat mamele noastre... De va fi nevoie de sacrificii, le vom face cu dragă inimă... Deci, va trebui ca în cel mai scurt timp să se stabilească printr-un inventar... Vă opresc aici, scumpul meu domn, îl întrerupse notarul. Așa cum vă cunosc, nu mă miră hotărârea dumneavoastră. Dar nu cred că va fi nevoie de sacrificiile despre care vorbiți. Deși se pare că unchiul dumneavoastră a murit sărac, nu uitați că el era proprietarul claim-ului de pe Forty Miles Creek și că valoarea proprietății poate acoperi toate sarcinile succesiunii, dacă ele ar exista. Or, această proprietate vă revine acum în indiviziune dumneavoastră și vărului dumneavoastră Ben Raddle, ca fiind singurele rude ale domnului Josias Lacoste, cu drept de moștenire. Maestrul Snubbin mai spuse că va trebui acționat totuși cu oarecare prudență. Moștenirea va fi acceptată doar sub beneficiu de inventar. Mai întâi se va stabili activul și pasivul, și abia după aceea moștenitorii vor putea lua o hotărâre în deplină cunoștință de cauză. Mă voi ocupa de această problemă, domnule Skim, spuse el în încheiere, și voi căuta să obțin informații cât mai sigure... La urma urmei, cine știe?... Claim-ul e claim! Chiar dacă până acum n-a produs nimic, sau aproape nimic... Ajunge o lovitură fericită de cazma, cum spun prospectorii, ca să te trezești cu buzunarele doldora... Foarte bine, maestre Snubbin. Dacă proprietatea unchiului nostru valorează ceva, vom căuta să ne debarasăm de ea în condiții cât mai avantajoase. Fără-ndoială, încuviință notarul, și sper că vărul dumneavoastră va fi de aceeași părere. Sunt încredințat, răspunse Summy Skim. Nu-mi închipui că lui Ben Raddle i-ar trece vreodată prin minte să devină el însuși căutător de aur... Ehei! Cine știe, domnule Skim? Domnul Ben Raddle este inginer. Are o fire cutezătoare, înclinată spre aventură... S-ar putea să-l ispitească!... Dacă ar afla, să zicem, că proprietatea unchiului dumneavoastră e așezată pe o vână bună... Vă garantez, maestre Snubbin, că nu se va duce acolo să cerceteze! Dealtfel, în trei-patru zile va fi acasă... Vom discuta amândoi problema și vă vom ruga să luați măsurile cuvenite, fie pentru a vinde claim-ul de pe Forty Miles Creek celui care oferă mai mult, fie pentru a onora datoriile unchiului nostru Josias Lacoste, ceea ce mi se pare mai probabil. După această concluzie pesimistă, Summy Skim părăsi biroul notarului, stabilind o nouă întrevedere peste două sau trei zile, și se întoarse acasă, în strada Jacques-Cartier, unde locuia împreună cu vărul său. Tatăl lui Summy Skim fusese de origine anglo-saxonă, iar mama franco-canadiană. Familia Skim dăinuia de pe vremea cuceririi din 1759. Stabilită în Canada de Jos. În districtul Montreal, stăpânea acolo un domeniu întins, cu păduri, ogoare și pășuni, care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale. În vârstă de treizeci și doi de ani, de o statură depășind-o pe cea mijlocie, cu înfățișarea plăcută și sănătatea înfloritoare a omului care trăiește în aerul curat de la țară, cu ochi albaștri, barba blondă, Summy Skim reprezenta tipul atât de caracteristic și de simpatic al franco-canadienilor, moștenit de la mama sa. Trăia, din veniturile pământului, viața lipsită de griji sau ambiții a unui gentleman-farmer, în inima acestui privilegiat district al țării.
Fără a fi prea mare, averea lui îi îngăduia să-și satisfacă gusturile, dealtfel puțin costisitoare, și niciodată nu simțise dorința ori nevoia să și-o mărească. Amator de pescuit, avea la dispoziție întreaga rețea hidrografică alcătuită din afluenții și subafluenții fluviului Sfântul Laurențiu, fără să mai punem la socoteală și lacurile, atât de numeroase în partea de nord a Americii. Vânător pasionat, se putea deda în voie acestei plăceri pe pășunile întinse și prin pădurile bogate în vânat care ocupă cea mai mare suprafață din această regiune a Canadei.
Casa în care locuiau cei doi veri, lipsită de lux, dar confortabilă, era situată într-unui din cartierele cele mai liniștite ale Montrealului, în afara centrului comercial și industrial al orașului. Aici își petreceau ei, așteptând nerăbdători întoarcerea primăverii, iernile atât de aspre în Canada, cu toate că se află situată pe aceeași paralelă cu sudul Europei. Aici bat iarna niște vânturi îngrozitoare, în fața cărora nu se află nici un lanț de munți să le țină piept, și vijelii încărcate de aerul înghețat al regiunilor arctice se dezlănțuie fără răgaz, cu o nemaipomenită violență. Montrealul, din 1843 reședință a guvernului, i-ar fi putut oferi lui Summy Skim prilejul de a lua parte la viața publică. Însă firea lui independentă îl făcea să disprețuiască lumea oficialităților și să stea cât mai departe de înalta societate. Dealtfel, se considera supus al suveranității, mai degrabă formale decât efective, a Marii Britanii și nu se alăturase niciodată partidelor care subminau unitatea Dominionului. Se putea spune despre el că era un filozof căruia îi plăcea să trăiască liniștit, fără nici un fel de ambiții. După părerea lui, orice schimbare a modului de viață nu i-ar fi adus decât neplăceri, griji și mai puțină tihnă. E lesne de înțeles că acest filozof nu s-a gândit și nici nu se va gândi vreodată la însurătoare, cu toate că împlinise treizeci și două de primăveri. Poate, dacă ar fi trăit mama lui se știe prea bine cât de mult doresc femeile să-și continue neamul prin nepoți poate că în acest caz s-ar fi străduit să-i aducă o noră. Bineînțeles, soția lui Summy Skim ar fi trebuit să aibă aceleași gusturi ca și el. Printre numeroasele familii din Canada, care au adesea câte doisprezece copii, ar fi găsit, fie la oraș, fie la țară, o fată cuminte și sănătoasă care să-i fie pe plac. Dar doamna Skim murise cu cinci ani în urmă, la trei ani după moartea soțului, și de atunci este sigur că fiului ei nu-i trecuse câtuși de puțin prin minte ideea căsătoriei. La cele dintâi semne de îndulcire a acestei clime aspre, când soarele, răsărind mai devreme, vestea întoarcerea primăverii, Summy Skim se grăbea să părăsească locuința din strada Jacques-Cartier. Pleca atunci la ferma lui din Green Valley, situată la o depărtare de douăzeci de mile la nord de Montreal, pe malul sting al fluviului Sfântul Laurențiu. Acolo își relua viața în aer liber, întreruptă de asprimea unei ierni ce îngheață toate apele curgătoare și acoperă întreaga câmpie cu un covor gros de zăpadă. Acolo se regăsea în mijlocul fermierilor săi, oameni de nădejde, aflați în serviciul familiei Skim de o jumătate de secol, care nutreau o dragoste sinceră, dublată de un devotament nemărginit, față de acest stăpân bun, liniștit, gata oricând să le vină într-ajutor. Așa se face că îl întâmpinau la venire cu explozii de bucurie, după cum la plecare își manifestau părerea de rău. Proprietatea din Green Valley producea anual în jur de treizeci de mii de franci, pe care și-i împărțeau între ei cei doi veri, proprietatea fiind rămasă în indiviziune, ca și locuința din Montreal. Cultivau cereale și nutrețuri pe suprafețe întinse ale acestui pământ fertil, al cărui venit se adăuga celui obținut de pe urma minunatelor păduri ce acoperă încă teritoriul Dominionului, mai ales în partea de răsărit. Ferma cuprindea un ansamblu de construcții bine întreținute, grajduri, hambare, staule, cotețe pentru păsări, magazii, și era înzestrată cu un utilaj complet și perfecționat, răspunzând cerințelor agriculturii moderne. La intrarea unei vaste împrejmuiri, cu peluze de iarbă și copaci umbroși, se afla un pavilion mare, a cărui simplitate nu excludea confortul: casa proprietarilor. Astfel arăta locuința în care Summy Skim își trăia cea mai frumoasă parte a vieții și unde Ben Raddle venea să-și petreacă două-trei zile, pe fugă, în timpul verii. Primul n-ar fi vrut s-o schimbe nici pentru cel mai măreț palat al celui mai bogat dintre americani. Așa modestă cum era, lui îi era de ajuns și nu visa nici s-o mărească, nici să-i aducă alte înfrumusețări, mulțumindu-se cu cele pe care i le dăruise din belșug natura. Aici își petrecea zilele, vânând după pofta inimii, și nopțile binecuvântate de un somn liniștit. Contentus sua sorte, 5 după cum ne sfătuiește înțelepciunea, Summy Skim se socotea destul de bogat cu veniturile obținute de pe pământul lui, pe care izbutea să-l valorifice cu pricepere și inteligența. Avea grijă să-și păstreze avutul, dar nu-și bătea capul ca să-l sporească. Pentru nimic în lume nu s-ar fi avântat în vreuna din numeroasele afaceri de care e plină America, speculații comerciale și industriale, de căi ferate, bănci, mine, societăți maritime etc. Nu! Acestui înțelept îi era groază de tot ce însemna risc sau întâmplare. Să se lase în voia norocului, să se știe legat de niște factori pe care nu poți nici să-i împiedici, nici să-i prevezi, să se trezească dimineața cu întrebarea: «Oare sunt mai bogat, sau mai sărac decât ieri?»... asta i s-ar fi părut îngrozitor, ar fi preferat să nu mai adoarmă niciodată sau să nu se mai trezească niciodată din somn. Iată marea deosebire dintre cei doi veri. Că erau fiii a două surori, că aveau amândoi sânge francez în vine, nu încăpea nici o îndoială. Dar, în vreme ce tatăl lui Summy Skim era de origine anglo-saxonă, tatăl lui Ben Raddle era american, și este știut că între englez și yancheu există o deosebire pe care timpul o adâncește. Jonathan și John Bull, 6 chiar dacă se înrudesc, au, în orice caz, un grad de rudenie foarte îndepărtat, care va sfârși prin a se stinge cu totul. Fie datorită deosebirii de origine, fie datorită deosebirii de caracter, era limpede că cei doi veri, deși foarte legați unul de altul și hotărâți să rămână împreună toată viața, nu aveau aceleași gusturi, nici același temperament. Ben Raddle, mai mic de statură, cu părul și barba brună, mai tânăr cu patru ani decât Summy Skim, privea altfel viața. În vreme ce unul se mulțumea să ducă o existență de proprietar așezat și să-și supravegheze recoltele, celălalt era puternic atras de mișcarea industrială a epocii în care trăia. Absolvise studiile de inginer și luase până acum parte la câteva dintre lucrările acelea uluitoare, pe care americanii caută să le ducă la bun sfârșit prin originalitatea concepției și îndrăzneala execuției. Totodată, el râvnea să devină bogat. Nu-și dorea bunăstarea milionarilor noștri de mijloc, ci fluviul de aur al miliardarilor americani. Averile fabuloase ale familiilor Gould, Astor, Vanderbilt, Rockefeller, Carnegie, Morgan și mulți alții îi înfierbântau mintea. Visa la tot felul de împrejurări extraordinare, în stare să te ridice doar în câteva ceasuri în Capitoliu, 7 după cum, uneori, te pot azvârli, tot în câteva ceasuri, de pe stânca tarpeiană. 8 În vreme ce Summy Skim nu se ducea într-altă parte decât la Green Valley, Ben Raddle străbătuse de mai multe ori Statele Unite, traversase Atlanticul, vizitase o parte din Europa, fără să fi întâlnit până acum ocazia cea mare. Se întorsese de curând dintr-o lungă călătorie de peste ocean, și de atunci pândea fără-ncetare afacerea aceea uriașă la care să-și poată aduce contribuția. Deosebirea dintre înclinațiile lor era pentru Summy Skim un veșnic prilej de amărăciune. Îi era mereu teamă ca nu cumva Ben Raddle să fie târât departe de el sau să nu angajeze într-o afacere primejdioasă modesta avere care le asigura amândurora independența și libertatea. Acesta era subiectul unor nesfârșite discuții dintre cei doi veri. La urma urmei, Ben, de ce să-ți bați capul cu ceea ce numești tu atât de pompos «marile afaceri»? îl întreba Summy. Datorită lor poți deveni bogat, foarte bogat, îi răspundea Ben Raddle. Ei, vere, și de ce să devii atât de bogat? Ca să trăiești fericit la Green Valley, nu-ți trebuie bogăție. Ce-ai putea face cu atâția bani? Alte afaceri, vere, mai mari. În ce scop?.... Ca să strâng și mai mult aur, pe care să-l investesc în afaceri și mai mari. Și așa mai departe ? Și așa mai departe... Până la ultima suflare, nu-i așa? întreba cu ironie Summy Skim. Până la moarte, Summy, încheia Ben Raddle netulburat, în timp ce vărul său, negăsind răspunsul potrivit, ridica descurajat brațele spre cer.
1 Pe vremea când se petrece acțiunea, Canada era dominion britanic, (n.t.) Pentru a avea acces la biblioteca virtuală Jules Verne, contactați-ne prin e-mail © 2008 by www.jules-verne.ro . All rights reserved . |
